Programul Nikon în prim-plan
La Nikon, toate categoriile de preţ ale SLR-urilor sunt bine reprezentate: cumpărătorul are posibilitatea de a alege între cele şapte modele, cu preţuri cuprinse între 450 şi 4.500 euro, iar oferta de obiective AF şi accesorii e foarte diversificată. În articolul de faţă încercăm să analizăm cât mai complet sistemul de produse SLR de la Nikon.
Treaba merge foarte bine pentru Nikon de când producătorul japonez a început să înregistreze succese pe trei planuri deodată: D2X a câştigat tot mai mult teren în domeniul profesional, D200 în segmentul semiprofesional, fiind cel mai bun aparat foto la clasa sub 2.000 euro. Şi, în final, Nikon a reuşit să-şi croiască drum la categoria sub 1.000 euro prin două modele: D80, un aparat SLR digital de 10 megapixeli, şi D40 – model SLR de bază cu un concept de utilizare inovativ.
Indiferent de clasa de aparate foto din care fac parte, toate modelele de la Nikon au acelaşi lucru în comun: senzorul de imagine de format APS-C cu factorul de unghi vizual 1,5. Astfel, la un obiectiv de 50 mm se îngustează câmpul vizual la nivelul unui obiectiv clasic de 75 mm. Lipsa unui senzor full frame este însă la Nikon o chestiune de optică: dacă ar trece peste 15 megapixeli, un senzor full frame ar avea mai multe rezerve, iar fotografierea ar fi mult uşurată prin focalizarea selectivă şi gradul de detaliu foarte mare în colţuri.
Pe de altă parte însă, senzorul de format mai mic permite construcţia unor obiective mai compacte şi mai rezonabile ca preţ, cu un câmp vizual mai redus faţă de obiectivele pentru full frame (pe film). Nikon are în prezent opt astfel de obiective cu prescurtarea DX în denumirea produsului, aproape toate cu motor ultrasonic (AF-S Nikkor). Această tendinţă de încorporare a motorului ultrasonic în obiectiv e foarte clar scoasă în evidenţă de noul aparat SLR, D40, care este primul model de la Nikon fără motor ultrasonic încorporat. Obiective AF-S compatibile cu fotografia digitală pot fi găsite şi printre tipurile non-DX. Mai multe despre acestea la capitolul obiective din acest articol.
Pentru începători: D40 cu 6 megapixeli
Nikon D40 (600 euro în kit-ul cu obiectiv standard) se prezintă ca fiind noul highlight la clasa de bază. Aparatul are în comun cu D50 (450 euro) şi D70s (600 euro) un RGB-CCD de 6 megapixeli. Şi totuşi, noul aparat are o calitate a imaginii cu mult mai bună: la ISO 100 şi ISO 400 obţine punctajul maxim, 15 puncte, la nivelul de zgomot de imagine, în timp ce D50 trebuie să se mulţumească cu doar 13,5/11 puncte, iar D70s cu 14/11,5 puncte. Observăm o evoluţie şi la contrastul de detaliu, care acum este de 9,5/9 diafragme la ISO 100/400, iar la ISO 800 - 8,5 diafragme. Toate aceste lucruri cântăresc în practică mai mult decât saltul înainte făcut de D70s, la calitatea imaginii la ISO 100.Cu totul nou este conceptul de utilizare al lui D40, Nikon lipsindu-se pentru prima dată la un SLR de cel de-al doilea ecran LCD pentru afişarea parametrilor expunerii. Pentru aceasta se foloseşte de ecranul TFT obişnuit, cunoscut deja de la Canon EOS 400D, Sony Alpha 100 şi de la unele modele Olympus. Display-ul de 2,5 inchi asigură o vizibilitate foarte bună şi permite vizualizarea grafică a unor parametri, cum ar fi diafragma, a cărei deschidere variază odată cu diafragma de lucru efectivă. Accesul la cele mai importante funcţii, cum ar fi sensibilitatea, balansul de alb, rezoluţia, măsurarea expunerii, modul AF, corecţia expunerii şi a bliţului, este asigurat la fel de rapid şi necomplicat prin ecranul LCD. Pentru a ajusta un parametru, se deplasează un marcaj galben cu ajutorul tastelor-săgeţi spre câmpul dorit. Apoi se activează câmpul (la care se şi afişează o imagine demonstrativă), modificaţi parametrul şi confirmaţi. Procedura este logică şi uşor de stăpânit, însă ar putea fi mai rapidă – de exemplu, prin modificarea directă în câmpul marcat cu galben cu ajutorul rotiţei de scroll. Acest lucru este însă posibil cu ajutorul tastei Fn, căreia i se pot atribui până la cinci funcţii diferite. Dacă cele 17 funcţii individuale vi se par derutante, se poate utiliza o selecţie de doar 6 parametri ori se poate configura un meniu individualizat. Atât această opţiune, cât şi meniul „Image edit” au fost implementate în D40 de la D80. Printre funcţiile de prelucrare ar fi interesant de amintit funcţia „D-Lighting” care ajustează în trei trepte contrastul. În loc de un vizor cu prismă ca la D80/D200, în D40 a fost încorporat un vizor cu oglindă cu o reprezentare efectivă a imaginii mai redusă. Faţă de D50/D70s, imaginea din vizorul lui D40 este totuşi ceva mai mare, magnificarea efectivă fiind de 0,54 faţă de 0,48. În schimb, a fost redus sistemul AF, care acum trebuie să se descurce doar cu trei câmpuri dispuse orizontal; D50/D70s aveau la dispoziţie cinci câmpuri. D40 declanşează însă mai rapid: 0,36 secunde întârzierea de declanşare inclusiv AF – o valoare de nivelul unui D80 sau D200. Spre comparaţie, Nikon D50 şi D70s declanşau după 0,48 secunde, respectiv 0,44 secunde. Doar la timpul de pornire, D70s se dovedeşte a fi net mai rapid: 0,2 secunde faţă de 0,6 secunde. Pentru prima dată un SLR digital de la Nikon vine fără motor AF. În ciuda baionetei nemodificate mecanic, D40 poate să folosească doar obiective de tip AF-S şi AF-I cu motor AF integrat, limitând astfel numărul de obiective din gama Nikon la mai puţin de 20 de modele, mai ales că multe dintre obiectivele de la producători terţi sunt incompatibile. În tabelul nostru veţi găsi lângă D40 şi modelele D50 şi D70s, foarte rentabile în prezent. Totuşi, noi vă recomandăm, în ciuda preţului mai ridicat, modelul D40, datorită rezultatelor mai bune la ISO 400, cu excepţia situaţiei în care aveţi deja numeroase obiective Nikkor (în afară de cele AF-S şi AF-I) şi doriţi să le folosiţi în continuare.
Pentru avansaţi: D80/D200 cu 10 megapixeli
Nikon D200 (1.400 euro) punctează ca aparat foto semiprofesional prin dotarea sa de primă clasă şi prin performanţele sale excepţionale: 57,5 puncte (ISO 100), respectiv 54,5 puncte (ISO 400) pentru calitatea imaginii, cele mai bune valori la aparatele din clasa sub 2.000 euro. Aparatul de 10 megapixeli reuşeşte să convingă atât la nivel de zgomot de imagine (15 puncte la ISO 100/400), cât şi la rezoluţie (1173 PL/ÎI la ISO 100). Nici la balansul de alb, fidelitatea de culoare sau la contrastul de obiectiv nu-i putem găsi niciun cusur demn de amintit. În ceea ce priveşte dotarea, nu lipsesc accesorii profesionale cum ar fi de exemplu adaptorul WLAN WT-3 sau posibilitatea de conectare la un receptor GPS pentru salvarea coordonatelor geografice în informaţia fotografiei. Carcasa e construită dintr-un aliaj de magneziu şi este etanşeizată contra prafului şi umezelii. Greutatea sa de 830 g îl face să stea foarte bine în mână, fapt la care contribuie din plin şi cauciucarea mânerului. Graniţa dintre un aparat profesional şi unul pentru amatori dispare la acest model, cu excepţia prezenţei bliţului încorporat. LA fel ca la modelele profesionale de la Nikon, D200 poate fi utilizat împreună cu obiectivele Nikkor AI cu focalizare manuală în programul prioritate de timp. Display-ul TFT de 2,5 inchi are o rezoluţie de 230.000 pixeli şi permite o vizibilitate de până la 170 grade vertical/orizontal. Aparatul foto poate fi reglat după dorinţă prin nu mai puţin de 45 de funcţii individuale, aceste setări putând fi salvate pe patru locuri de salvare. Pentru a uşura utilizarea lor, funcţiile individuale au fost împărţite în şase grupe. Modulul de focalizare automată Multi-CAM 1000 ridică noi ştachete la această clasă de aparate foto. Puteţi reduce numărul total de câmpuri de măsurare, de la 11 la 7 câmpuri mărite, permiţând astfel focalizarea mai uşoară pe subiecţi în mişcare. Câmpurile de măsurare pot fi selectate individual sau în grupe, pentru a putea focaliza confortabil pe porţiunea centrală a subiectului. Întârzierea de declanşare este de 0,36 secunde, D200 fiind întrecut clar de concurentul de la Canon la acest punct, EOS 30D (0,25 secunde). Acumulatorul Li-ION EN-EL3e permite 100 de declanşări cu o singură încărcare, deşi aparatul are un consum foarte ridicat de energie. O caracteristică profesională este punctul din meniu „Battery diagnostic” care afişează starea bateriei, numărul de expuneri (de la ultima încărcare) şi durata de viaţă. Modelul mai ieftin de 10 megapixeli, D80 (870 euro), seamănă la exterior cu modelele D70, însă atinge nivelul lui D200 la calitatea imaginii: 57/55 puncte la ISO 100/400. Senzorul de 23,6 x 15,8 mm produce fotografii de 32,78 x 21,95 cm la 300 dpi, care nu sunt salvate pe carduri CF ca şi la D200, ci pe SD. A fost preluat de la D200 modulul AF Multi-CAM 1000, cu 11 puncte de măsurare. Spre deosebire de D200, la D80 avem mai puţine posibilităţi de influenţare a focalizării automate – de exemplu, selectarea manuală a grupelor de câmpuri de măsurare. În plus, lipsesc diferite rotiţe care la D200 permit accesul direct la diferite moduri de AF sau metode de măsurare a expunerii.Display-ul LCD (iluminat) este mult mai mic decât la D200, iar pentru a compensa acest lucru, nu s-a recurs la reducerea numărului de informaţii, ci s-au micşorat cifrele şi simbolurile. Display-ul TFT este la fel de mare ca la D200, 2,5 inchi, fiind mai mare decât la D50/D70s. Şi la D80 avem acelaşi factor de magnificare a vizorului de 0,6; imaginea din vizor este astfel vizibil mai mare decât cea a multor aparate concurente. Dacă nu vă simţiţi confortabil cu numeroasele opţiuni tipice pentru Nikon, găsiţi în meniul lui D80 la „Menu select” opţiunea „Custom mode”. Aici aveţi acces la fiecare dintre cele cinci submeniuri şi la punctele de meniu aferente. Fiecare punct de meniu poate fi activat sau dezactivat, obţinând astfel un meniu personalizat. Spre deosebire de D200, aici lipseşte meniul „Last settings”. La D80 pot fi prelucrate imaginile deja expuse şi salvate ca noi fişiere. Printre opţiunile de prelucrare se numără corecţia „ochi roşii”, efectele monocromatice (alb-negru, sepia sau tonul albastru), precum şi filtre cum ar fi Skylight sau Warming tone. La balansul de culoare puteţi modifica atmosfera de culoare cu ajutorul unui meniu grafic pe patru axe. Suplimentar, e posibilă decuparea unor porţiuni din imagine sau generarea de imagini micşorate, pentru trimiterea lor prin e-mail. La „Image cut” se pot contopi două imagini RAW într-o dublă expunere. Cu „D-Lighting” se poate efectua reglarea contrastului în trei trepte – zonele de umbră sunt iluminate şi aduse la nivelul luminilor din imagine.
Aparate foto profesionale: D2Xs şi D2Hs
Clasa profesională se defineşte la Nikon nu neapărat prin rezoluţie, ci prin tipul carcasei, identică la modelele D2Xs şi D2Hs, dotate cu grip şi etanşeizate contra prafului şi umezelii. Tipic e şi display-ul TFT de 2,5 inchi, precum şi display-ul LCD care-l completează pe primul şi e dispus în partea superioară a carcasei. Toate elementele de control, cele patru rotiţe, precum şi diversele taste sunt dispuse ergonomic şi permit utilizarea aparatului foto fără a fi nevoie să se recurgă la manual. Altă trăsătură comună: ambele modele utilizează un CMOS pentru compunerea imaginii, şi nu un senzor RGB ca la celelalte SLR-uri digitale din aceeaşi casă. La balansul de alb, aparatele foto lucrează cu trei sisteme de măsurare: un senzor la prismă măsoară temperatura culorii, independent de culorile subiectului (măsurarea luminozităţii), influenţând astfel valorile furnizate de senzorul de imagine şi de măsurarea în matrice 3D, şi în cazul expunerilor cu bliţ. Printr-un emiţător care se montează pe podeaua carcasei, este posibilă transmisia imaginilor de la aparatul foto la o reţea locală (LAN). Cu o rezoluţie nominală de 4 megapixeli, D2Hs (3.100 euro) face o impresie exotică printre celelalte aparate SLR din categoria profesională. Din această cauză, valorile calităţii imaginii se situează cu mult sub nivelul standardului clasei (45,5/43,5 puncte la ISO 100/400). Aparatul foto pentru reportaje e conceput pentru viteză, reuşind să capteze 6,5 cadre pe secundă, putând salva mai mult de 50 de imagini într-o serie. Modelul de top de la Nikon, D2Xs (4.400 euro), reuşeşte să atingă cu un senzor APS-C (23,7 x 15,7 mm) o rezoluţie de 12 megapixeli şi să obţină 62 puncte la calitatea imaginii la ISO 100 /59,5 puncte la ISO 400). La nivelul de zgomot de imagine, D2Xs şi D2Hs ating valori asemănătoare, iar la fidelitatea de culoare şi la contrastul de obiect D2Xs reuşeşte din nou să se distanţeze. Modulul AF lucrează la fel ca la D2Hs cu 11 puncte de măsurare şi nouă senzori în cruce. Întârzierea de declanşare inclusiv timpul de AF este de 0,22, net mai scurt decât la celelalte modele de la Nikon. În modul highspeed, aparatul foto foloseşte o zonă centrală din imagine la o rezoluţie de 6,8 megapixeli; un complex raster electronic uşurează compoziţia fotografiei. Astfel, rata imaginilor se măreşte, conform producătorului, până la opt cadre pe secundă, dar să nu uităm că aparatul reuşeşte şi la rezoluţie maximă până la 5,2 cadre pe secundă şi 20 de imagini într-o rafală.
Accesorii pentru aparatele foto
Un Nikon vine rareori singur: numeroasele accesorii uşurează şi extind posibilităţile aparatului de fotografiat. Astfel e, de exemplu, gripul multifuncţional pentru D200, MB-D200, care poate fi dotat la alegere cu unul sau doi acumulatori Li-Ion de tipul EN-EL3e sau cu şase baterii mignon (alcaline, Li sau Ni-MH). Pentru sporirea confortului în timpul manevrării, acesta e dotat şi cu un declanşator pentru formatul tip portret, două rotiţe de reglare şi o tastă separată AF-on. Asemănător cu acesta e şi grip-ul MB-D80 pentru Nikon D80. Adaptorul WLAN pentru transmisia imaginilor spre o reţea wireless este destinat atât seriei D2 (WT-2/2A), cât şi lui D200 (WT-3/3A). În completare, mai există antena externă WA-E1 pentru extinderea razei de semnal wireless de la 30 m la 150 m, în aer liber. O altă combinaţie ar fi un aparat foto Nikon cu un receptor GPS pentru sistemul de poziţionare globală. Receptorul GPS poate fi cuplat la un sistem Garmin sau Magellan, iar coordonatele geografice împreună cu timpul global (WTC) pot fi integrate în metadatele unui fişier imagine. Astfel, un fotograf care face fotografii în deşert poate regăsi oricând locul unei expuneri care i-a plăcut în mod deosebit cu ani în urmă. Jurnaliştilor le este uşurată munca prin funcţia GPS în cazul unor evenimente catastrofale, cum ar fi inundaţiile, în acest caz reuşindu-se identificarea poziţiei din elicopter. Pentru conectarea la GPS se foloseşte cablul adaptor MC-35. Un teledeclanşator cu cablu precum MC-30 (pentru D2/D200) permite declanşarea fără miscarea involuntară a aparatului şi dispune de o funcţie de reglare a timpilor de expunere mai lungi; MC-36 permite suplimentar expunerea la anumite intervale şi dispune de un display iluminat. Şi mai confortabil: cu ajutorul telecomenzii Modulite ML-3, aparatele foto de tipul D2/D200 pot fi controlate de la distanţă prin două canale infraroşu separate; distanţa maximă de utilizare e de 8 m. Vizorul unui aparat digital SLR de la Nikon poate fi modificat în diferite moduri – de exemplu, se poate ataşa un vizor angular, care uşurează expunerile de la nivelul solului. Oferta constă din DR-5 pentru aparate cu ocular rotund (seria D2) sau DR-7 pentru aparatele cu oculare dreptunghiulare (D200, D80, D40 sau D50). Lupa de mărire (DG-2) permite la majoritatea aparatelor din seria D o mărire 2x a subiectului de fotografiat, din mijlocul cadrului. Plăci mate cu raster există doar pentru seria D2. La aparatele pentru amatori, D80 sau la semiprofesionalul D200 se poate activa un raster în vizor – o funcţie foarte practică pentru fotografia de natură statică sau arhitecturală, când aparatul trebuie să fie poziţionat perfect la orizontală.
Serii de obiective pentru Nikon
Familia de obiective de la Nikon este foarte diversificată, o privire de ansamblu fiind destul de complicată, chiar şi pentru cunoscători. Obiectivele din casa Nikon se numesc deja din 1932 „Nikkore”. Prin Nikon F, Nikon a introdus în 1959 baioneta F, care a fost dezvoltată simţitor în decursul timpului, adăugându-i-se numeroase contacte electronice, însă ca dimensiuni a rămas neschimbată. La început, obiectivele erau cuplate printr-un adaptor sub formă de cablu pe inelul diafragmei, dar care a devenit de prisos odată cu introducerea filetului AI. Acronimul AI vine de la „Automatic Maximum Aperture Indexing” şi face conexiunea directă între obiectiv şi carcasa aparatului foto. Multe - însă nu toate - obiective de la Nikon au putut fi modificate pentru noul filet AI. Cele mai multe obiective AI pot fi utilizate şi în prezent la aparatele foto moderne de la Nikon, fapt ce i-a conferit baionetei F durabilitatea în timp. Normal că în acest caz ne lipsim de focalizarea automată, dar aceasta poate fi făcută manual, cu ajutorul inelului de focalizare de pe obiectiv. Compatibilitatea acestor obiective e însă şi mai mult relativizată, dacă ne gândim la câte alte funcţii ar trebui să se renunţe. De exemplu, un obiectiv AI funcţionează la un F100 şi F6 sau la aparatele profesionale D1/D2 cu programele prioritate de timp şi măsurare ulterioară, însă nu şi cu programele prioritate de diafragmă sau de program. La toate aparatele foto din clasa sub 1.000 euro, de la D40 până la D80, prin folosirea unui obiectiv AI Nikkor cade complet măsurarea expunerii, deoarece acestea nu au modulele necesare măsurării deschiderii diafragmei. O excepţie lăudabilă o constituie D200: pentru a utiliza un Nikkor AI cu focalizare manuală, trebuie doar să introduceţi în meniul aferent deschiderea minimă a diafragmei şi distanţa focală – foarte practic pentru posesorii de obiective Nikkor vechi, a căror calitate mecanică şi optică rămâne încă şi în ziua de astăzi aproape imbatabilă. La începutul anilor '80, montura AI a fost transformată în AI-S, cam odată cu apariţia lui Nikon FA: pentru ca aparatul foto să poată efectua fotografii clare la programele prioritate de diafragmă sau de program, procesorul intern avea nevoie de informaţii despre distanţa focală a obiectivului. Dat fiind că obişnuitele obiective AI nu fuseseră proiectate pentru aceasta, toate obiectivele Nikon au fost dotate din acest moment cu montura AI-S. Obiectivele de acest tip se recunosc după culoarea portocalie a deschiderii minime a diafragmei şi după o uşoară protuberanţă pe baionetă. Şi F-301, F-501 sau F4 au nevoie de obiective AI-S pentru a putea funcţiona optim. Obiectivele cu focalizare automată introduse în 1986, odată cu F-501, corespund mecanic monturii Nikkor AI-S. Pentru focalizarea automată e activat un motor din obiectiv, care e cuplat la un mecanism de transmisie spre inelul de focalizare. O altă noutate este microprocesorul integrat, denumit şi Central Processing Unit sau CPU. Obiectivele AF cu CPU suportă toate funcţiile aparatelor SLR digitale şi analoge actuale de la Nikon, cum ar fi măsurarea în matrice 3D şi sistemul de măsurare 3D cu multi-senzor, ambele necesitând informaţii despre distanţă, de la obiectiv. Toate obiectivele Nikkor D posedă această caracteristică, la fel şi cele de tipul G. Ultimele se deosebesc de tipul D prin lipsa inelului de diafragmă; diafragma este în acest caz controlată numai cu ajutorul aparatului foto. Din 1996, Nikon produce obiective Nikkor AF-S, cu motor ultrasonic încorporat (Silent Wave). Dezvoltarea acestei linii de produse a durat însă ceva mai mult decât la concurentul principal, Canon. Obiectivele precedente erau Nikkor AF-I, care dispuneau la fel de un motor de focalizare (însă nu Silent Wave). Cei mai noi membri ai familiei de obiective de la Nikon sunt obiectivele DX, special concepute pentru senzori digitali de format APS-C. Şapte din opt obiective din această serie sunt de tipul Zoom şi AF-S, cel de-al optulea fiind un Fisheye Nikkor 2,8/10,5 mm G ED DX, care poate să se descurce fără motorul de focalizare datorită distanţei de focalizare foarte mici. Un alt avantaj este că la obiectivele AF-S, focalizarea automată funcţionează prin rotirea inelului de focalizare, făcând astfel posibilă continuarea focalizării în mod manual (mod de funcţionare M/A). În programul de obiective de la Nikon se numără în prezent aproximativ 40 de obiective cu focalizare automată. Pe lângă modelele DX amintite, se mai găsesc cam o duzină de alte zoom-uri de tip AF-S, la care se adaugă 20 de obiective fixe, de la fisheye până la super-teleobiective cu distanţă focală de 600 mm, precum şi trei teleconvertoare. Pentru apropiere, Nikon are patru Micro-Nikkor în program, cu 60 mm, 85 mm, 106 mm şi 200 mm. Un „must have” pentru fanaticii calităţii este Micro Nikkor 2,8/60 mm D AF – unul dintre cele mai bune obiective Nikon, fiind interesant atât pentru apropiere cât şi pentru portrete, corespunzând unui factor de unghi vizual de 1,5 la o distanţă focală de 90 mm la fotografia analogă. Micro Nikkor 85 mm este un aşa-numit „obiectiv PC”, denumire care nu are nimic de a face cu calculatoarele, ci cu posibilitatea de control a perspectivei, prin deplasarea axei optice. Se mai găsesc încă în comerţ obiective cu focalizare manuală, cu distanţe focale cuprinse între 20 şi 105 mm. Printre obiectivele cu distanţă focală variabilă din seria DX, se remarcă 2,8/17-55 mm G ED-IF AF-S DX; optica de înaltă calitate se îmbină cu o luminozitate de 1:2,8, făcându-l astfel recomandat pentru toate aparatele foto SLR Nikon digitale, singurul cusur al său fiind însă preţul foarte piperat, 1.400 euro. Bun şi în acelaşi timp rentabil este însă teleobiectivul AF-S Zoom Nikkor 4,5-5,6/70-300 mm G VR, la care iniţialele VR (Vibration Reduction) înseamnă că obiectivul e dotat cu un stabilizator de imagine. O listă cu obiectivele Nikkor o veţi găsi la secţiunea de tabele; cele mai multe dintre ele au fost caracterizate prin „recomandate pentru digital” pentru cel puţin un aparat de la Nikon.
Bliţuri cu i-TTL
În oferta Nikon există în prezent trei bliţuri de sistem, completate de un sistem macro-bliţ (vezi caseta). Capul de serie e SB-800, cu un număr-ghid 38 (ISO 100 la 35 mm), care are întreaga gamă de funcţionalităţi a unui bliţ extern profesional. Suportă standardul flash de la Nikon – CLS (Creative Lighting System), al cărui nucleu îl constituie controlul i-TTL. Acesta funcţionează la fel ca D-TTL cu măsurătoare a bliţului înainte de expunere, însă are în plus posibilităţi suplimentare, printre care se numără controlul prin infraroşii. Astfel, un SB-800 poate fi declanşat şi prin bliţul încorporat al unui SLR digital de la Nikon în modul master-slave. Cu tehnologia i-TTL sunt compatibile toate aparatele foto SLR digitale actuale de la Nikon; e necesar însă un obiectiv cu CPU. D100 şi modelele din seria D1 sunt compatibile cu SB-800 prin D-TTL; cu aparatele analoge, bliţul poate fi utilizat în modul TTL. În modul de funcţionare AA (automatic), bliţul stabileşte singur iluminarea corectă cu ajutorul senzorilor proprii şi a luminii reflectate de obiect. La aparatele compatibile CLS cu obiective cu CPU, sensibilitatea, corecţia expunerii, diafragma şi distanţa focală sunt transmise spre bliţ; la alte aparate foto se compară diafragma de lucru între aparatul foto şi bliţ în mod manual (modul A). La controlul manual (M) se poate varia puterea de iluminare al bliţului între 1/1 şi 1/128 în trepte de o treime de diafragmă. Pentru controlul lui SB-800 este folosit, pe lângă tasta cu modurile de funcţionare (mode), un foarte practic navikey cu patru căi şi tastă centrală multifuncţională (SEL). O caracteristică a calităţii aparatelor de la Nikon este piciorul bliţului din metal, precum şi maneta de armare în loc de butonul obişnuit, de la alte bliţuri. În pachet se mai află un softbox şi un mini-reflector care reflectă lumina pentru iluminarea indirectă, generând astfel sclipiri în ochii persoanei folosite ca subiect într-un portret. Pe lângă SB-800, Nikon mai are în ofertă alte două bliţuri: SB-600 cu un număr-ghid 30 (ISO 100, la 35 mm), bine dotat şi o alternativă rentabilă la modelul de vârf. Mulţumită integrării sistemului CLS pot fi utilizate mai multe SB-600 într-un conector multi-bliţ şi controlate cu ajutorul unui bliţ master SB-800. Şi în acest caz, controlul poate fi preluat de bliţul integrat în aparatul foto. În final, SB-400: extrem de compact, cu numărul-ghid 21 (ISO 100, pe 35 mm), un ajutor probat pentru cazurile în care bliţul aparatului foto nu este îndeajuns sau apare dorinţa unei iluminări indirecte (reflectorul poate fi rabatat) – o completare foarte bună la compactul D40.
SOURCE
Indiferent de clasa de aparate foto din care fac parte, toate modelele de la Nikon au acelaşi lucru în comun: senzorul de imagine de format APS-C cu factorul de unghi vizual 1,5. Astfel, la un obiectiv de 50 mm se îngustează câmpul vizual la nivelul unui obiectiv clasic de 75 mm. Lipsa unui senzor full frame este însă la Nikon o chestiune de optică: dacă ar trece peste 15 megapixeli, un senzor full frame ar avea mai multe rezerve, iar fotografierea ar fi mult uşurată prin focalizarea selectivă şi gradul de detaliu foarte mare în colţuri.
Pe de altă parte însă, senzorul de format mai mic permite construcţia unor obiective mai compacte şi mai rezonabile ca preţ, cu un câmp vizual mai redus faţă de obiectivele pentru full frame (pe film). Nikon are în prezent opt astfel de obiective cu prescurtarea DX în denumirea produsului, aproape toate cu motor ultrasonic (AF-S Nikkor). Această tendinţă de încorporare a motorului ultrasonic în obiectiv e foarte clar scoasă în evidenţă de noul aparat SLR, D40, care este primul model de la Nikon fără motor ultrasonic încorporat. Obiective AF-S compatibile cu fotografia digitală pot fi găsite şi printre tipurile non-DX. Mai multe despre acestea la capitolul obiective din acest articol.
Pentru începători: D40 cu 6 megapixeli
Nikon D40 (600 euro în kit-ul cu obiectiv standard) se prezintă ca fiind noul highlight la clasa de bază. Aparatul are în comun cu D50 (450 euro) şi D70s (600 euro) un RGB-CCD de 6 megapixeli. Şi totuşi, noul aparat are o calitate a imaginii cu mult mai bună: la ISO 100 şi ISO 400 obţine punctajul maxim, 15 puncte, la nivelul de zgomot de imagine, în timp ce D50 trebuie să se mulţumească cu doar 13,5/11 puncte, iar D70s cu 14/11,5 puncte. Observăm o evoluţie şi la contrastul de detaliu, care acum este de 9,5/9 diafragme la ISO 100/400, iar la ISO 800 - 8,5 diafragme. Toate aceste lucruri cântăresc în practică mai mult decât saltul înainte făcut de D70s, la calitatea imaginii la ISO 100.Cu totul nou este conceptul de utilizare al lui D40, Nikon lipsindu-se pentru prima dată la un SLR de cel de-al doilea ecran LCD pentru afişarea parametrilor expunerii. Pentru aceasta se foloseşte de ecranul TFT obişnuit, cunoscut deja de la Canon EOS 400D, Sony Alpha 100 şi de la unele modele Olympus. Display-ul de 2,5 inchi asigură o vizibilitate foarte bună şi permite vizualizarea grafică a unor parametri, cum ar fi diafragma, a cărei deschidere variază odată cu diafragma de lucru efectivă. Accesul la cele mai importante funcţii, cum ar fi sensibilitatea, balansul de alb, rezoluţia, măsurarea expunerii, modul AF, corecţia expunerii şi a bliţului, este asigurat la fel de rapid şi necomplicat prin ecranul LCD. Pentru a ajusta un parametru, se deplasează un marcaj galben cu ajutorul tastelor-săgeţi spre câmpul dorit. Apoi se activează câmpul (la care se şi afişează o imagine demonstrativă), modificaţi parametrul şi confirmaţi. Procedura este logică şi uşor de stăpânit, însă ar putea fi mai rapidă – de exemplu, prin modificarea directă în câmpul marcat cu galben cu ajutorul rotiţei de scroll. Acest lucru este însă posibil cu ajutorul tastei Fn, căreia i se pot atribui până la cinci funcţii diferite. Dacă cele 17 funcţii individuale vi se par derutante, se poate utiliza o selecţie de doar 6 parametri ori se poate configura un meniu individualizat. Atât această opţiune, cât şi meniul „Image edit” au fost implementate în D40 de la D80. Printre funcţiile de prelucrare ar fi interesant de amintit funcţia „D-Lighting” care ajustează în trei trepte contrastul. În loc de un vizor cu prismă ca la D80/D200, în D40 a fost încorporat un vizor cu oglindă cu o reprezentare efectivă a imaginii mai redusă. Faţă de D50/D70s, imaginea din vizorul lui D40 este totuşi ceva mai mare, magnificarea efectivă fiind de 0,54 faţă de 0,48. În schimb, a fost redus sistemul AF, care acum trebuie să se descurce doar cu trei câmpuri dispuse orizontal; D50/D70s aveau la dispoziţie cinci câmpuri. D40 declanşează însă mai rapid: 0,36 secunde întârzierea de declanşare inclusiv AF – o valoare de nivelul unui D80 sau D200. Spre comparaţie, Nikon D50 şi D70s declanşau după 0,48 secunde, respectiv 0,44 secunde. Doar la timpul de pornire, D70s se dovedeşte a fi net mai rapid: 0,2 secunde faţă de 0,6 secunde. Pentru prima dată un SLR digital de la Nikon vine fără motor AF. În ciuda baionetei nemodificate mecanic, D40 poate să folosească doar obiective de tip AF-S şi AF-I cu motor AF integrat, limitând astfel numărul de obiective din gama Nikon la mai puţin de 20 de modele, mai ales că multe dintre obiectivele de la producători terţi sunt incompatibile. În tabelul nostru veţi găsi lângă D40 şi modelele D50 şi D70s, foarte rentabile în prezent. Totuşi, noi vă recomandăm, în ciuda preţului mai ridicat, modelul D40, datorită rezultatelor mai bune la ISO 400, cu excepţia situaţiei în care aveţi deja numeroase obiective Nikkor (în afară de cele AF-S şi AF-I) şi doriţi să le folosiţi în continuare.
Pentru avansaţi: D80/D200 cu 10 megapixeli
Nikon D200 (1.400 euro) punctează ca aparat foto semiprofesional prin dotarea sa de primă clasă şi prin performanţele sale excepţionale: 57,5 puncte (ISO 100), respectiv 54,5 puncte (ISO 400) pentru calitatea imaginii, cele mai bune valori la aparatele din clasa sub 2.000 euro. Aparatul de 10 megapixeli reuşeşte să convingă atât la nivel de zgomot de imagine (15 puncte la ISO 100/400), cât şi la rezoluţie (1173 PL/ÎI la ISO 100). Nici la balansul de alb, fidelitatea de culoare sau la contrastul de obiectiv nu-i putem găsi niciun cusur demn de amintit. În ceea ce priveşte dotarea, nu lipsesc accesorii profesionale cum ar fi de exemplu adaptorul WLAN WT-3 sau posibilitatea de conectare la un receptor GPS pentru salvarea coordonatelor geografice în informaţia fotografiei. Carcasa e construită dintr-un aliaj de magneziu şi este etanşeizată contra prafului şi umezelii. Greutatea sa de 830 g îl face să stea foarte bine în mână, fapt la care contribuie din plin şi cauciucarea mânerului. Graniţa dintre un aparat profesional şi unul pentru amatori dispare la acest model, cu excepţia prezenţei bliţului încorporat. LA fel ca la modelele profesionale de la Nikon, D200 poate fi utilizat împreună cu obiectivele Nikkor AI cu focalizare manuală în programul prioritate de timp. Display-ul TFT de 2,5 inchi are o rezoluţie de 230.000 pixeli şi permite o vizibilitate de până la 170 grade vertical/orizontal. Aparatul foto poate fi reglat după dorinţă prin nu mai puţin de 45 de funcţii individuale, aceste setări putând fi salvate pe patru locuri de salvare. Pentru a uşura utilizarea lor, funcţiile individuale au fost împărţite în şase grupe. Modulul de focalizare automată Multi-CAM 1000 ridică noi ştachete la această clasă de aparate foto. Puteţi reduce numărul total de câmpuri de măsurare, de la 11 la 7 câmpuri mărite, permiţând astfel focalizarea mai uşoară pe subiecţi în mişcare. Câmpurile de măsurare pot fi selectate individual sau în grupe, pentru a putea focaliza confortabil pe porţiunea centrală a subiectului. Întârzierea de declanşare este de 0,36 secunde, D200 fiind întrecut clar de concurentul de la Canon la acest punct, EOS 30D (0,25 secunde). Acumulatorul Li-ION EN-EL3e permite 100 de declanşări cu o singură încărcare, deşi aparatul are un consum foarte ridicat de energie. O caracteristică profesională este punctul din meniu „Battery diagnostic” care afişează starea bateriei, numărul de expuneri (de la ultima încărcare) şi durata de viaţă. Modelul mai ieftin de 10 megapixeli, D80 (870 euro), seamănă la exterior cu modelele D70, însă atinge nivelul lui D200 la calitatea imaginii: 57/55 puncte la ISO 100/400. Senzorul de 23,6 x 15,8 mm produce fotografii de 32,78 x 21,95 cm la 300 dpi, care nu sunt salvate pe carduri CF ca şi la D200, ci pe SD. A fost preluat de la D200 modulul AF Multi-CAM 1000, cu 11 puncte de măsurare. Spre deosebire de D200, la D80 avem mai puţine posibilităţi de influenţare a focalizării automate – de exemplu, selectarea manuală a grupelor de câmpuri de măsurare. În plus, lipsesc diferite rotiţe care la D200 permit accesul direct la diferite moduri de AF sau metode de măsurare a expunerii.Display-ul LCD (iluminat) este mult mai mic decât la D200, iar pentru a compensa acest lucru, nu s-a recurs la reducerea numărului de informaţii, ci s-au micşorat cifrele şi simbolurile. Display-ul TFT este la fel de mare ca la D200, 2,5 inchi, fiind mai mare decât la D50/D70s. Şi la D80 avem acelaşi factor de magnificare a vizorului de 0,6; imaginea din vizor este astfel vizibil mai mare decât cea a multor aparate concurente. Dacă nu vă simţiţi confortabil cu numeroasele opţiuni tipice pentru Nikon, găsiţi în meniul lui D80 la „Menu select” opţiunea „Custom mode”. Aici aveţi acces la fiecare dintre cele cinci submeniuri şi la punctele de meniu aferente. Fiecare punct de meniu poate fi activat sau dezactivat, obţinând astfel un meniu personalizat. Spre deosebire de D200, aici lipseşte meniul „Last settings”. La D80 pot fi prelucrate imaginile deja expuse şi salvate ca noi fişiere. Printre opţiunile de prelucrare se numără corecţia „ochi roşii”, efectele monocromatice (alb-negru, sepia sau tonul albastru), precum şi filtre cum ar fi Skylight sau Warming tone. La balansul de culoare puteţi modifica atmosfera de culoare cu ajutorul unui meniu grafic pe patru axe. Suplimentar, e posibilă decuparea unor porţiuni din imagine sau generarea de imagini micşorate, pentru trimiterea lor prin e-mail. La „Image cut” se pot contopi două imagini RAW într-o dublă expunere. Cu „D-Lighting” se poate efectua reglarea contrastului în trei trepte – zonele de umbră sunt iluminate şi aduse la nivelul luminilor din imagine.
Aparate foto profesionale: D2Xs şi D2Hs
Clasa profesională se defineşte la Nikon nu neapărat prin rezoluţie, ci prin tipul carcasei, identică la modelele D2Xs şi D2Hs, dotate cu grip şi etanşeizate contra prafului şi umezelii. Tipic e şi display-ul TFT de 2,5 inchi, precum şi display-ul LCD care-l completează pe primul şi e dispus în partea superioară a carcasei. Toate elementele de control, cele patru rotiţe, precum şi diversele taste sunt dispuse ergonomic şi permit utilizarea aparatului foto fără a fi nevoie să se recurgă la manual. Altă trăsătură comună: ambele modele utilizează un CMOS pentru compunerea imaginii, şi nu un senzor RGB ca la celelalte SLR-uri digitale din aceeaşi casă. La balansul de alb, aparatele foto lucrează cu trei sisteme de măsurare: un senzor la prismă măsoară temperatura culorii, independent de culorile subiectului (măsurarea luminozităţii), influenţând astfel valorile furnizate de senzorul de imagine şi de măsurarea în matrice 3D, şi în cazul expunerilor cu bliţ. Printr-un emiţător care se montează pe podeaua carcasei, este posibilă transmisia imaginilor de la aparatul foto la o reţea locală (LAN). Cu o rezoluţie nominală de 4 megapixeli, D2Hs (3.100 euro) face o impresie exotică printre celelalte aparate SLR din categoria profesională. Din această cauză, valorile calităţii imaginii se situează cu mult sub nivelul standardului clasei (45,5/43,5 puncte la ISO 100/400). Aparatul foto pentru reportaje e conceput pentru viteză, reuşind să capteze 6,5 cadre pe secundă, putând salva mai mult de 50 de imagini într-o serie. Modelul de top de la Nikon, D2Xs (4.400 euro), reuşeşte să atingă cu un senzor APS-C (23,7 x 15,7 mm) o rezoluţie de 12 megapixeli şi să obţină 62 puncte la calitatea imaginii la ISO 100 /59,5 puncte la ISO 400). La nivelul de zgomot de imagine, D2Xs şi D2Hs ating valori asemănătoare, iar la fidelitatea de culoare şi la contrastul de obiect D2Xs reuşeşte din nou să se distanţeze. Modulul AF lucrează la fel ca la D2Hs cu 11 puncte de măsurare şi nouă senzori în cruce. Întârzierea de declanşare inclusiv timpul de AF este de 0,22, net mai scurt decât la celelalte modele de la Nikon. În modul highspeed, aparatul foto foloseşte o zonă centrală din imagine la o rezoluţie de 6,8 megapixeli; un complex raster electronic uşurează compoziţia fotografiei. Astfel, rata imaginilor se măreşte, conform producătorului, până la opt cadre pe secundă, dar să nu uităm că aparatul reuşeşte şi la rezoluţie maximă până la 5,2 cadre pe secundă şi 20 de imagini într-o rafală.
Accesorii pentru aparatele foto
Un Nikon vine rareori singur: numeroasele accesorii uşurează şi extind posibilităţile aparatului de fotografiat. Astfel e, de exemplu, gripul multifuncţional pentru D200, MB-D200, care poate fi dotat la alegere cu unul sau doi acumulatori Li-Ion de tipul EN-EL3e sau cu şase baterii mignon (alcaline, Li sau Ni-MH). Pentru sporirea confortului în timpul manevrării, acesta e dotat şi cu un declanşator pentru formatul tip portret, două rotiţe de reglare şi o tastă separată AF-on. Asemănător cu acesta e şi grip-ul MB-D80 pentru Nikon D80. Adaptorul WLAN pentru transmisia imaginilor spre o reţea wireless este destinat atât seriei D2 (WT-2/2A), cât şi lui D200 (WT-3/3A). În completare, mai există antena externă WA-E1 pentru extinderea razei de semnal wireless de la 30 m la 150 m, în aer liber. O altă combinaţie ar fi un aparat foto Nikon cu un receptor GPS pentru sistemul de poziţionare globală. Receptorul GPS poate fi cuplat la un sistem Garmin sau Magellan, iar coordonatele geografice împreună cu timpul global (WTC) pot fi integrate în metadatele unui fişier imagine. Astfel, un fotograf care face fotografii în deşert poate regăsi oricând locul unei expuneri care i-a plăcut în mod deosebit cu ani în urmă. Jurnaliştilor le este uşurată munca prin funcţia GPS în cazul unor evenimente catastrofale, cum ar fi inundaţiile, în acest caz reuşindu-se identificarea poziţiei din elicopter. Pentru conectarea la GPS se foloseşte cablul adaptor MC-35. Un teledeclanşator cu cablu precum MC-30 (pentru D2/D200) permite declanşarea fără miscarea involuntară a aparatului şi dispune de o funcţie de reglare a timpilor de expunere mai lungi; MC-36 permite suplimentar expunerea la anumite intervale şi dispune de un display iluminat. Şi mai confortabil: cu ajutorul telecomenzii Modulite ML-3, aparatele foto de tipul D2/D200 pot fi controlate de la distanţă prin două canale infraroşu separate; distanţa maximă de utilizare e de 8 m. Vizorul unui aparat digital SLR de la Nikon poate fi modificat în diferite moduri – de exemplu, se poate ataşa un vizor angular, care uşurează expunerile de la nivelul solului. Oferta constă din DR-5 pentru aparate cu ocular rotund (seria D2) sau DR-7 pentru aparatele cu oculare dreptunghiulare (D200, D80, D40 sau D50). Lupa de mărire (DG-2) permite la majoritatea aparatelor din seria D o mărire 2x a subiectului de fotografiat, din mijlocul cadrului. Plăci mate cu raster există doar pentru seria D2. La aparatele pentru amatori, D80 sau la semiprofesionalul D200 se poate activa un raster în vizor – o funcţie foarte practică pentru fotografia de natură statică sau arhitecturală, când aparatul trebuie să fie poziţionat perfect la orizontală.
Serii de obiective pentru Nikon
Familia de obiective de la Nikon este foarte diversificată, o privire de ansamblu fiind destul de complicată, chiar şi pentru cunoscători. Obiectivele din casa Nikon se numesc deja din 1932 „Nikkore”. Prin Nikon F, Nikon a introdus în 1959 baioneta F, care a fost dezvoltată simţitor în decursul timpului, adăugându-i-se numeroase contacte electronice, însă ca dimensiuni a rămas neschimbată. La început, obiectivele erau cuplate printr-un adaptor sub formă de cablu pe inelul diafragmei, dar care a devenit de prisos odată cu introducerea filetului AI. Acronimul AI vine de la „Automatic Maximum Aperture Indexing” şi face conexiunea directă între obiectiv şi carcasa aparatului foto. Multe - însă nu toate - obiective de la Nikon au putut fi modificate pentru noul filet AI. Cele mai multe obiective AI pot fi utilizate şi în prezent la aparatele foto moderne de la Nikon, fapt ce i-a conferit baionetei F durabilitatea în timp. Normal că în acest caz ne lipsim de focalizarea automată, dar aceasta poate fi făcută manual, cu ajutorul inelului de focalizare de pe obiectiv. Compatibilitatea acestor obiective e însă şi mai mult relativizată, dacă ne gândim la câte alte funcţii ar trebui să se renunţe. De exemplu, un obiectiv AI funcţionează la un F100 şi F6 sau la aparatele profesionale D1/D2 cu programele prioritate de timp şi măsurare ulterioară, însă nu şi cu programele prioritate de diafragmă sau de program. La toate aparatele foto din clasa sub 1.000 euro, de la D40 până la D80, prin folosirea unui obiectiv AI Nikkor cade complet măsurarea expunerii, deoarece acestea nu au modulele necesare măsurării deschiderii diafragmei. O excepţie lăudabilă o constituie D200: pentru a utiliza un Nikkor AI cu focalizare manuală, trebuie doar să introduceţi în meniul aferent deschiderea minimă a diafragmei şi distanţa focală – foarte practic pentru posesorii de obiective Nikkor vechi, a căror calitate mecanică şi optică rămâne încă şi în ziua de astăzi aproape imbatabilă. La începutul anilor '80, montura AI a fost transformată în AI-S, cam odată cu apariţia lui Nikon FA: pentru ca aparatul foto să poată efectua fotografii clare la programele prioritate de diafragmă sau de program, procesorul intern avea nevoie de informaţii despre distanţa focală a obiectivului. Dat fiind că obişnuitele obiective AI nu fuseseră proiectate pentru aceasta, toate obiectivele Nikon au fost dotate din acest moment cu montura AI-S. Obiectivele de acest tip se recunosc după culoarea portocalie a deschiderii minime a diafragmei şi după o uşoară protuberanţă pe baionetă. Şi F-301, F-501 sau F4 au nevoie de obiective AI-S pentru a putea funcţiona optim. Obiectivele cu focalizare automată introduse în 1986, odată cu F-501, corespund mecanic monturii Nikkor AI-S. Pentru focalizarea automată e activat un motor din obiectiv, care e cuplat la un mecanism de transmisie spre inelul de focalizare. O altă noutate este microprocesorul integrat, denumit şi Central Processing Unit sau CPU. Obiectivele AF cu CPU suportă toate funcţiile aparatelor SLR digitale şi analoge actuale de la Nikon, cum ar fi măsurarea în matrice 3D şi sistemul de măsurare 3D cu multi-senzor, ambele necesitând informaţii despre distanţă, de la obiectiv. Toate obiectivele Nikkor D posedă această caracteristică, la fel şi cele de tipul G. Ultimele se deosebesc de tipul D prin lipsa inelului de diafragmă; diafragma este în acest caz controlată numai cu ajutorul aparatului foto. Din 1996, Nikon produce obiective Nikkor AF-S, cu motor ultrasonic încorporat (Silent Wave). Dezvoltarea acestei linii de produse a durat însă ceva mai mult decât la concurentul principal, Canon. Obiectivele precedente erau Nikkor AF-I, care dispuneau la fel de un motor de focalizare (însă nu Silent Wave). Cei mai noi membri ai familiei de obiective de la Nikon sunt obiectivele DX, special concepute pentru senzori digitali de format APS-C. Şapte din opt obiective din această serie sunt de tipul Zoom şi AF-S, cel de-al optulea fiind un Fisheye Nikkor 2,8/10,5 mm G ED DX, care poate să se descurce fără motorul de focalizare datorită distanţei de focalizare foarte mici. Un alt avantaj este că la obiectivele AF-S, focalizarea automată funcţionează prin rotirea inelului de focalizare, făcând astfel posibilă continuarea focalizării în mod manual (mod de funcţionare M/A). În programul de obiective de la Nikon se numără în prezent aproximativ 40 de obiective cu focalizare automată. Pe lângă modelele DX amintite, se mai găsesc cam o duzină de alte zoom-uri de tip AF-S, la care se adaugă 20 de obiective fixe, de la fisheye până la super-teleobiective cu distanţă focală de 600 mm, precum şi trei teleconvertoare. Pentru apropiere, Nikon are patru Micro-Nikkor în program, cu 60 mm, 85 mm, 106 mm şi 200 mm. Un „must have” pentru fanaticii calităţii este Micro Nikkor 2,8/60 mm D AF – unul dintre cele mai bune obiective Nikon, fiind interesant atât pentru apropiere cât şi pentru portrete, corespunzând unui factor de unghi vizual de 1,5 la o distanţă focală de 90 mm la fotografia analogă. Micro Nikkor 85 mm este un aşa-numit „obiectiv PC”, denumire care nu are nimic de a face cu calculatoarele, ci cu posibilitatea de control a perspectivei, prin deplasarea axei optice. Se mai găsesc încă în comerţ obiective cu focalizare manuală, cu distanţe focale cuprinse între 20 şi 105 mm. Printre obiectivele cu distanţă focală variabilă din seria DX, se remarcă 2,8/17-55 mm G ED-IF AF-S DX; optica de înaltă calitate se îmbină cu o luminozitate de 1:2,8, făcându-l astfel recomandat pentru toate aparatele foto SLR Nikon digitale, singurul cusur al său fiind însă preţul foarte piperat, 1.400 euro. Bun şi în acelaşi timp rentabil este însă teleobiectivul AF-S Zoom Nikkor 4,5-5,6/70-300 mm G VR, la care iniţialele VR (Vibration Reduction) înseamnă că obiectivul e dotat cu un stabilizator de imagine. O listă cu obiectivele Nikkor o veţi găsi la secţiunea de tabele; cele mai multe dintre ele au fost caracterizate prin „recomandate pentru digital” pentru cel puţin un aparat de la Nikon.
Bliţuri cu i-TTL
În oferta Nikon există în prezent trei bliţuri de sistem, completate de un sistem macro-bliţ (vezi caseta). Capul de serie e SB-800, cu un număr-ghid 38 (ISO 100 la 35 mm), care are întreaga gamă de funcţionalităţi a unui bliţ extern profesional. Suportă standardul flash de la Nikon – CLS (Creative Lighting System), al cărui nucleu îl constituie controlul i-TTL. Acesta funcţionează la fel ca D-TTL cu măsurătoare a bliţului înainte de expunere, însă are în plus posibilităţi suplimentare, printre care se numără controlul prin infraroşii. Astfel, un SB-800 poate fi declanşat şi prin bliţul încorporat al unui SLR digital de la Nikon în modul master-slave. Cu tehnologia i-TTL sunt compatibile toate aparatele foto SLR digitale actuale de la Nikon; e necesar însă un obiectiv cu CPU. D100 şi modelele din seria D1 sunt compatibile cu SB-800 prin D-TTL; cu aparatele analoge, bliţul poate fi utilizat în modul TTL. În modul de funcţionare AA (automatic), bliţul stabileşte singur iluminarea corectă cu ajutorul senzorilor proprii şi a luminii reflectate de obiect. La aparatele compatibile CLS cu obiective cu CPU, sensibilitatea, corecţia expunerii, diafragma şi distanţa focală sunt transmise spre bliţ; la alte aparate foto se compară diafragma de lucru între aparatul foto şi bliţ în mod manual (modul A). La controlul manual (M) se poate varia puterea de iluminare al bliţului între 1/1 şi 1/128 în trepte de o treime de diafragmă. Pentru controlul lui SB-800 este folosit, pe lângă tasta cu modurile de funcţionare (mode), un foarte practic navikey cu patru căi şi tastă centrală multifuncţională (SEL). O caracteristică a calităţii aparatelor de la Nikon este piciorul bliţului din metal, precum şi maneta de armare în loc de butonul obişnuit, de la alte bliţuri. În pachet se mai află un softbox şi un mini-reflector care reflectă lumina pentru iluminarea indirectă, generând astfel sclipiri în ochii persoanei folosite ca subiect într-un portret. Pe lângă SB-800, Nikon mai are în ofertă alte două bliţuri: SB-600 cu un număr-ghid 30 (ISO 100, la 35 mm), bine dotat şi o alternativă rentabilă la modelul de vârf. Mulţumită integrării sistemului CLS pot fi utilizate mai multe SB-600 într-un conector multi-bliţ şi controlate cu ajutorul unui bliţ master SB-800. Şi în acest caz, controlul poate fi preluat de bliţul integrat în aparatul foto. În final, SB-400: extrem de compact, cu numărul-ghid 21 (ISO 100, pe 35 mm), un ajutor probat pentru cazurile în care bliţul aparatului foto nu este îndeajuns sau apare dorinţa unei iluminări indirecte (reflectorul poate fi rabatat) – o completare foarte bună la compactul D40.
SOURCE
technorati tags:photography, digital, nikon
No comments:
Post a Comment